Ursul Brun

De obicei cand vine vorba despre urs, gandul te poarta spre o prima imagine formata in anii copilariei, ca despre un animal prostut, usor de pacalit si lenevos. In realitate, ursul este cel mai mare carnivor din tara noastra si aproape stapan autoritar al padurilor de munte. El prefera padurile intinse, greu accesibile, cu copaci doborati sau stanci. La noi este raspandit in lantul carpatic si apoi pana sus, in nordul continentului european, cunoscut in Asia pana la nord de Himalaia.

Masurat, un urs puternic poate atinge in lungime 2,50 metri cu inaltimea la greaban care sa depaseasca 1,30 metri, iar greutatea sa treaca si de 400 de kilograme. Cu varsta poate atinge sau chiar depasi 30 de ani.
Greutatea ursului brun variaza in functie de timp si anotimp, toamna inainte de intra in barlog avand cea mai mare greutate datorita meselor imbelsugate din timpul verii. Parul lui poate avea culoarea cafenie pana la negru, mai bogat fiind cel de iarna, ce poate atinge la greaban si peste 10 centimetri lungime. Vara parul este mai saracut ca lungime si desime.

Dintre simturi, mirosul si auzul sunt cele mai dezvoltate. S-a dovedit ca atunci cand are vantul din fata, ursul poate simti mirosul omului de la aproximativ 400 de metri sau sa auda ruptura de creanga atunci cand este liniste in padure de la peste 100 de metri. Cu vederea sta prost pentru ca ochii lui sunt slabi. Observand ceva deosebit, ursul se va invarti roata pana ce va prinde un fir de vant care ii va spune ce nu a putut vedea.Despre forta ursului s-au scris foarte multe lucruri care pot parea imposibile, pentru ca in furia atacului, Mos Martin poate aduce dupa sine chiar o vaca sau o oaie sub brat.

Daca treceti prin Sibiu, opriti-va si la colectia de vanatoare Spiess din cadrul Muzeului Bruckenthal; acolo puteti vedea teava unei arme de vanatoare strapunsa de dintii ursului pentru a va forma o idee despre forta ursului.

Dupa felul hranei sale, ursul este un animal omnivor. Este un mare amator de jir sau ghinda, pentru care face uneori deplasari destul de lungi. Mananca cu placere ciupercile, perele, merele padurete, fara a mai vorbi de pagubele pe care le face in livezile cu arbori fructiferi, spre marea spaima a localnicilor. Coacazele, murele, zmeura sunt pentru el un fel de delicatesa, dupa cum consuma cu placere porumbul si ovazul in lapte. Sa nu uitam cum fura din stupina de unde iese cu ochii umflati de intepaturi, dar multumit de dulceata mierii. Ursul mai mananca si furnici, dar si resturile de cadavre sau soareci. El ajunge uneori prin stani, cazandu-le in prada oi, cai, magari si alte vietuitoare din preajma ciobanilor.

S-a discutat mult despre intalnirile dintre om si urs. Majoritatea acestor intalniri se termina cu fuga ursului din fata omului, caci toate salbaticiunile evita sa se apropie de om. Sunt unele situatii in care omul poate fi atacat daca ajunge intr-o poiana in preajma unui pui de urs ratacit de mama lui. Tipetele acestuia speriat de prezenta omului atrag dupa sine apropuierea ursoaicei gata oricand de atac. Animalul ranit ataca vanatorul imprudent. La fel, daca omul sta prea mult in preajma barlogului unei ursoaice cu pui. In momentul atacului se ridica pe picioarele din spate, atacand in mod special capul. Cu o singura smucitura poate trage pielea de la ceafa catre fruntea omului, formand o adevarata scalpare.

Unul dintre momentele deosebite din existenta ursului brun il prezinta petrecerea anotimpului rece. Majoritatea dintre noi cred ca in perioada de iarna ursul se retrage in barlog si hiberneaza. In realitate, ursul sta in acest interval intr-o stare de somnolenta, un somn de iarna, perioada in care simturile ii sunt treze. Oricand poate iesi iarna din barlog daca il pandeste vreun pericol.
Intrarea in barlog a ursilor se desfasoara in preajma Anului Nou, alegandu-si drept loc de iernare crapaturile de stanci, pesteri, dar si refugiul oferit de arbori cazuti si rupti de furtuni, iar un barlog bun, bine amenajat este pastrat mai mult timp.